Micoplasmoza este una dintre cele mai frecvente cauze ale problemelor respiratorii la păsări domestice și de curte. Afecțiunea este provocată de bacterii din genul Mycoplasma, microorganisme fără perete celular, greu de combătut și ușor de transmis. Boala afectează atât păsările adulte, cât și tineretul, cu impact major asupra stării generale de sănătate. Primele semne pot fi subtile, motiv pentru care mulți crescători le ignoră.
În timp, infecția se agravează și compromite întregul efectiv. Respirația zgomotoasă, strănutul și secrețiile nazale sunt semnale de alarmă clare. Productivitatea scade vizibil, iar păsările devin apatice. Sistemul imunitar este slăbit, ceea ce favorizează apariția altor infecții. Micoplasmoza nu afectează doar plămânii, ci întregul aparat respirator. Boala se răspândește rapid în spații aglomerate. Ventilația deficitară agravează simptomele. Stresul joacă un rol important în declanșarea bolii. Schimbările bruște de temperatură cresc riscul de îmbolnăvire. O pasăre aparent sănătoasă poate fi purtătoare.
Controlul bolii necesită atenție constantă. Lipsa intervenției duce la pierderi economice semnificative. Prevenția corectă face diferența între un efectiv sănătos și unul vulnerabil. Ignorarea simptomelor inițiale favorizează recidivele și tratamentele ineficiente în timp în fermele mici și gospodăriile tradiționale din mediul rural românesc, unde prevenția este adesea neglijată din lipsă de informare corectă și experiență practică.
Ce este micoplasmoza și cum se transmite la păsări
Micoplasmoza este o boală bacteriană cronică, cu evoluție lentă, dar persistentă. Cele mai întâlnite specii implicate sunt Mycoplasma gallisepticum și Mycoplasma synoviae. Aceste bacterii afectează în special găinile, curcile, bibilicile și fazanii.
Transmiterea se face rapid, mai ales în efectivele dense. Contactul direct între păsări este cea mai frecventă cale de răspândire. Aerul, praful și secrețiile respiratorii contribuie masiv la contaminare.
Boala se poate transmite și vertical. Ouăle provenite de la păsări infectate pot da naștere unor pui deja purtători. Aceștia vor dezvolta simptome mai târziu, sub influența stresului.
Factorii care favorizează apariția micoplasmozei includ:
- ventilația slabă în adăposturi;
- umiditatea crescută;
- curenții de aer reci;
- aglomerarea păsărilor;
- carențele nutriționale.
Micoplasmele supraviețuiesc greu în mediul exterior, dar se transmit eficient în interiorul adăposturilor. Dezinfectarea incompletă menține riscul de reinfectare. Introducerea unor păsări noi fără carantină este una dintre cele mai comune greșeli.
Stresul este un declanșator major. Mutarea păsărilor, schimbarea furajului sau variațiile de temperatură reactivează infecția latentă. De aceea, multe cazuri apar aparent „din senin”.
Simptome respiratorii frecvente și semne de alarmă
Problemele respiratorii sunt primele indicii ale micoplasmozei la păsări. Inițial, simptomele sunt ușoare și trec neobservate. Cu timpul, tabloul clinic devine evident și deranjant.
Cele mai frecvente semne includ:
- strănut repetat;
- respirație zgomotoasă;
- sforăit sau gâfâit;
- secreții nazale clare sau vâscoase;
- ochi umezi sau inflamați.
Păsările își scutură frecvent capul pentru a elimina secrețiile. Ciocul poate rămâne murdar, iar penele din jurul nărilor se lipesc. În cazurile avansate apare respirația cu ciocul deschis.
Productivitatea este afectată direct. Găinile ouătoare produc mai puține ouă, cu coajă subțire. Creșterea în greutate încetinește vizibil la tineret.
Micoplasmoza poate evolua spre complicații. Apar infecții secundare bacteriene sau virale. Sinuzitele și aerosaculitele sunt frecvente în formele netratate.
La curci, boala este mult mai agresivă. Mortalitatea poate crește rapid, mai ales la pui. Lipsa intervenției rapide duce la pierderi greu de recuperat.
Diferențierea de alte boli respiratorii este dificilă fără experiență. Bronșita infecțioasă sau colibaciloza pot avea simptome similare. Observarea atentă a efectivului rămâne esențială.
Diagnostic, tratament și management corect al bolii
Diagnosticul micoplasmozei se bazează pe combinația dintre simptome și istoricul efectivului. În fermele comerciale se folosesc teste de laborator. În gospodării, decizia se ia adesea empiric.
Tratamentul nu elimină complet bacteria. Scopul principal este reducerea simptomelor și limitarea răspândirii. Antibioticele specifice pot controla evoluția bolii, dar nu vindecă definitiv.
Administrarea corectă este esențială. Dozajul greșit duce la eșec terapeutic. Tratamentul trebuie aplicat întregului efectiv, nu doar păsărilor bolnave.
Pe lângă medicație, managementul joacă un rol crucial:
- îmbunătățirea ventilației;
- reducerea densității;
- curățarea și dezinfecția regulată;
- eliminarea păsărilor cu forme grave;
- asigurarea unei alimentații echilibrate.
Suplimentele pentru susținerea imunității pot ajuta. Vitaminele și electroliții reduc impactul stresului. Hidratarea corectă sprijină recuperarea.
Carantina păsărilor noi este obligatorie. Minimum 14 zile de izolare reduc riscul introducerii bolii. Observarea atentă în această perioadă previne focarele.
Prevenția rămâne cea mai eficientă strategie. Un adăpost bine gestionat limitează drastic apariția micoplasmozei. Monitorizarea constantă face diferența pe termen lung.
Un efectiv stabil, fără stres major, rezistă mai bine infecțiilor respiratorii. Micoplasmoza nu dispare complet, dar poate fi ținută sub control. Prin măsuri simple și consecvente, pierderile pot fi reduse semnificativ. O abordare responsabilă transformă această boală dintr-o amenințare constantă într-un risc gestionabil, chiar și în gospodăriile mici.