Boala Kienbock, cunoscută și sub denumirea de necroză avasculară a osului semilunar, reprezintă o afecțiune rară la nivelul încheieturii mâinii. Aceasta apare atunci când aportul sanguin către osul semilunar (una dintre cele opt oase carpiene) este întrerupt. Î
n timp, țesutul osos se poate deteriora și chiar colapsa, ducând la apariția durerii și a pierderii mobilității. Medici specializați în ortopedie și chirurgie a mâinii se confruntă adesea cu provocări semnificative în diagnosticarea și gestionarea acestei boli. Ea afectează, de regulă, persoane cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani, mai ales cele care își solicită frecvent mâinile în activități repetitive.
Principalele cauze ale bolii Kienbock
Boala Kienbock rezultă din întreruperea sau reducerea fluxului sanguin către osul semilunar, un mic os carpian situat în centrul încheieturii. Când aportul de sânge este compromis, țesutul osos nu mai primește oxigenul și nutrienții necesari pentru a se menține sănătos.
Această lipsă de vascularizare duce la necroză (moarte celulară), iar osul poate suferi modificări structurale importante. Deși există mai multe teorii despre factorii care contribuie la apariția acestei probleme, specialiștii consideră că există două mari categorii de cauze: factori anatomici și factori externi.
Din punct de vedere anatomic, o variantă de vascularizare mai slabă a osului semilunar poate crește vulnerabilitatea acestuia la necroză avasculară. În unele cazuri, arterele care alimentează osul semilunar sunt mai subțiri sau mai puțin numeroase, ceea ce înseamnă că o eventuală obstrucție sau un traumatism poate întrerupe mult mai ușor fluxul sanguin.
De asemenea, pot exista discrepanțe între structurile carpiene care generează presiuni inegale asupra osului semilunar. Dacă alte oase ale încheieturii exercită un stres suplimentar asupra semilunarului, riscul de suferință vasculară crește.
În categoria factorilor externi se încadrează traumatismele repetate, loviturile sau căzăturile direct pe încheietura mâinii. Persoanele care practică sporturi de contact sau care lucrează cu instrumente ce solicită încheietura în mod repetat (de pildă, muncitori industriali sau artizani) pot fi mai predispuse la apariția bolii Kienbock.
Microtraumatismele repetate pot slăbi structura osoasă și pot afecta vasele de sânge care irigă osul semilunar. Pe termen lung, lipsa circulației sanguine adecvate determină degradarea progresivă a osului.
Alți factori care pot contribui includ tulburări de coagulare a sângelui sau anumite afecțiuni reumatice și autoimune, ce pot influența integritatea vasculară. În unele situații, predispoziția genetică joacă și ea un rol, deși cazurile familiale de boală Kienbock sunt rare. Este important de menționat că boala nu apare peste noapte, ci se dezvoltă în timp, pe măsură ce osul semilunar își pierde rezistența și suferă modificări degenerative.
Manifestări clinice și simptome ale bolii Kienbock
Simptomele asociate cu boala Kienbock pot fi inițial subtile, motiv pentru care această afecțiune poate rămâne nedetectată până în stadii mai avansate. De obicei, semnele timpurii includ o durere surdă sau disconfort ușor la nivelul încheieturii mâinii.
Această durere se poate intensifica atunci când pacientul își folosește mâna în activități ce implică mișcări repetitive sau eforturi susținute. În timp, pe măsură ce boala progresează și necroza avansează, durerea devine mai accentuată și poate fi însoțită de o senzație de presiune în zona carpiană.
Un alt simptom frecvent este inflamația locală. Pacienții pot observa o ușoară umflare în jurul osului semilunar, iar pielea din această zonă poate deveni sensibilă la atingere.
În faze mai avansate, apar dificultăți în realizarea unor mișcări fine, cum ar fi răsucirea unui capac sau ridicarea unor obiecte ușoare. Amplitudinea mișcărilor scade, iar flexia și extensia încheieturii pot fi limitate. Disconfortul se poate resimți și sub formă de junghiuri sau furnicături, mai ales dacă boala Kienbock afectează indirect nervii din zonă.
Pe măsură ce structura osului semilunar se alterează, încheietura poate suferi modificări de aliniament. Acest lucru se traduce prin apariția unor mișcări anormale sau a unei instabilități la nivelul mâinii. Pacienții pot avea senzația că “le scapă” lucruri din mână, deoarece stabilitatea prinderii este redusă. În plus, se poate instala rigiditatea, mai ales dimineața sau după perioade lungi de inactivitate.
Este important de menționat că simptomele pot varia de la un pacient la altul, în funcție de gradul de afectare a osului semilunar și de stadiul bolii. În fazele incipiente, durerea poate fi intermitentă și ușoară, fiind ușor de confundat cu o întindere musculară sau cu o leziune minoră a încheieturii.
Totuși, dacă durerea persistă sau se agravează, este esențial ca persoana afectată să consulte un medic ortoped. O radiografie simplă poate dezvălui deja primele semne de necroză, iar investigații suplimentare, precum RMN sau CT, pot confirma diagnosticul și stadiul exact al bolii Kienbock.
Opțiuni de tratament pentru boala Kienbock
Tratamentul pentru boala Kienbock poate varia în funcție de stadiul de evoluție și de gradul de afectare a osului semilunar. De la metode conservatoare, precum imobilizarea și terapia fizică, până la opțiuni chirurgicale complexe, planul de management este adaptat nevoilor fiecărui pacient. Scopul principal este restabilirea sau menținerea fluxului sanguin către osul semilunar și prevenirea colapsului acestuia.
Tratament conservator
În stadiile incipiente, când durerea este moderată și semnele radiologice de necroză sunt minime, medicul poate recomanda repaus și imobilizare temporară a încheieturii. Utilizarea unei orteze sau a unui ghips poate reduce stresul mecanic asupra osului semilunar și poate încetini progresia bolii.
În paralel, analgezicele și antiinflamatoarele pot ajuta la controlul durerii și la reducerea inflamației locale. Kinetoterapia, efectuată sub îndrumarea unui specialist, are rolul de a menține mobilitatea articulară și de a întări musculatura antebrațului și a mâinii. Astfel, se pot preveni dezechilibrele musculare care ar putea agrava starea osului.
Opțiuni chirurgicale
Dacă boala Kienbock a avansat și există semne de colaps sau fragmentare a osului semilunar, intervenția chirurgicală poate fi necesară. Există mai multe tehnici, iar alegerea depinde de stadiul clinic și de preferința chirurgului ortoped:
- Revascularizare: se încearcă refacerea fluxului de sânge către os prin utilizarea de grefe osoase vascularizate, prelevate din zone cu circulație sanguină sănătoasă. Această procedură poate ajuta la regenerarea țesutului osos și la prevenirea colapsului.
- Osteotomie: în unele situații, chirurgul modifică poziția oaselor învecinate pentru a redistribui presiunea de pe osul semilunar. Această tehnică are ca scop reducerea forțelor care apasă pe semilunar și implicit, crearea condițiilor pentru o vindecare mai bună.
- Îndepărtarea parțială sau totală a osului semilunar: dacă necroza este avansată și nu mai există șanse de recuperare, medicul poate decide să înlăture complet sau parțial osul semilunar. Uneori, se recurge la proteze sau la fuziunea unor oase carpiene pentru a stabiliza încheietura.
- Artrodeză: în cazurile severe, când articulația este foarte afectată, se poate realiza fuziunea (artrodeză) parțială sau totală a încheieturii. Deși acest lucru limitează mobilitatea, ajută la ameliorarea durerii și la restabilirea unei anumite stabilități în zonă.
Cu o îngrijire corespunzătoare și monitorizare constantă, mulți pacienți pot duce o viață normală, menținându-și funcționalitatea membrului afectat. În cele din urmă, informarea corectă despre cauze, simptome și opțiuni de tratament, precum și colaborarea strânsă dintre pacient și echipa medicală, asigură șansele cele mai bune de a preveni complicațiile și de a gestiona cu succes boala Kienbock.