N-am mai scris de mult pe aici, stiu, dar ce sa-i faci daca nu prea exista timp… si uneori nici inspiratie? Am preferat, ce-i drept, sa scriu la alte proiecte ale mele.
Mi-am zis, insa, ca situatia de aici trebuie sa se schimbe. Trebuie sa mai incerc sa postez ceva. Ceva ce chiar merita citit, preferabil, nu doar aberatiile mele obisnuite. Asa ca iata-ma iarasi cu laptopul in fata, gata sa pun in scris cateva vorbe sau sfaturi folositoare si interesante. M-am gandit la ce as putea scrie… Epistola fictiva de dragoste? Mica poveste sci-fi? Putina psihologie umana? Dar as fi intrat prea mult in aria mea normala de lucru, sau in aria oamenilor apropiati mie. Vreau altceva…
Ma frec obosita la ochi si las laptopul in pace, desi n-am scris decat cateva randuri, si ma uit in jur sa vad daca nu cumva pisica e iar sinucigasa (si spun „pisica” pentru ca i-am taiat boasele acum 3 saptamani si nu prea mai e el motan). Il vad dandu-se frumos si tacticos pe langa cartea care doar ce am terminat-o.
Hmm… De ce nu?
Ajunsa iarasi in fata laptopului, las degetele sa tasteze si ideile sa vina singure.
Incepusem sa citesc „Elevul Dima dintr-a saptea” cu putin timp in urma. Ajunsesem acasa la Slobozia, la ai mei, si eram pe punctul de a termina „Asklepios” (si cartea asta o recomand). Vroiam sa iau ceva din biblioteca de acasa. M-am decis atunci la romanul lui Mircea Eliade, „Maytreyi”, pentru ca nu o mai citisem de mult si vroiam sa imi amintesc unele detalii. Tata m-a vazut inspectand raftul de carti, s-a ridicat de pe canapea si mi-a scos din raft inca o carte.
- Uite, ia-o si pe asta. E frumoasa cartea. Mie mi-a placut.
M-am uitat la titlu: „Elevul Dima dintr-a saptea” de Mihail Drumes.
Am intors cartea ca sa vad ce scria si pe spate (tic profesional, ce pot spune?):
Tinerii traiesc intens si „nu pot iubi decat vesnic”, au pudori, indrazneli si politeturi retro, se indragostesc fulgerator, vorbesc pretios, fac declaratii pasionale, juraminte si gesturi de viata si de moarte, cad in genunchi, saruta fotografii, ameninta cu sinuciderea… Ei sunt „prea tineri”, trec prin „fraza eroica a tineretii”, au farmecul candorii si al ero(t)ismului adolescentin, sunt naivi si idealisti, sinceri si extravaganti, plini de vitalitate si gata pentru sacrificii in numele unui ideal; arpetistii sunt, in frunte cu catalizatorul Grig Dima, niste eroi ai adolescentei. – Marius Chivu
Nu mai auzisem de cartea asta pana atunci, dar i-am fagaduit tatalui meu ca o voi citi. Si asa am nevoie de ceva de facut in RATB cand ma duc cine stie unde.
Dupa vreo doua saptamani in care am terminat de citit „Maytreyi”, am pus mana si pe romanul sugerat de tata si trebuie sa recunosc ca, desi nu mi s-a parut prea interesant la inceput, am inceput sa il iubesc; am ajuns sa citesc cartea cu sufletul la gura, suferind si bucurandu-ma odata cu personajele.
E o carte superba, exceptionala, care nu se aseamana cu nimic din ce am mai citit pana acum. Prezinta o poveste cu un farmec aparte, care te prinde ca intr-o vraja. Este o carte ce expune frumusetea si inocenta lucrurilor simpe, care ne amintesc de ce a insemnat sa fim adolescenti in salile de clasa. Scrisa intr-un stil de subiectivitate si sinceritate, te prinde in mrejele ei, oricat ai incerca sa fii distant. Te prinde si iti transmite o parte din idealurile personajelor, din visurile lor marete, din intensitatea cu care traiesc orice clipa, din repulsia sau admiratia fata de variate evenimente si personaje. Este o carte ce ne aduce aminte ca adolescenta este varsta la care totul e posibil si cand speranta nu poate fi distrusa de nimic.
Grigore (Grig) Dima este un adolescent ce incepe clasa a saptea – liceu (pe vremea anilor 1914 clasele erau structurate diferit fata de cele din ziua de azi) – dupa ce, pana in acel moment, fusese pregatit in particular. Atrage atentia unora prin faptul ca s-ar iubi cu o cantareata de opera, faimoasa Alina Barbu. Ca marturie, flutura ca pe un trofeu o poza a acesteia pe care o gasise intr-o carte uitata in tren; poza care poarta scris mesajul „Dragului meu Grig, pe veci a ta, Alina.”
Curand, gaseste o scrisoare care dezvaluie instructiunile gasirii unei comori ascunse intr-una din insulele Arhipelagului Galapagos, iar o excursie banala in Delta Dunarii se transforma in dorinta de a naviga oceanele in cautarea acestei comori fabuloase.
Grig Dima mobilizeaza prietenii, colegii de clasa si alti elevi sa lupte cu el pentru indeplinirea visurilor lor de a intemeia o noua tara, Grigorida, in arhipelagul Galapagos. Dima caracterizeaza, caricatureaza, da porecle personajelor cu care intra in contact intr-un mod trufas, indignat, carcotas, uneori chiar dispretuitor si superior. Acesta este perioada maturizarii sale; perioada in care se va bucura si va suferi, in care va castiga si va pierde, in care va lupta si va fugi. Acesta e perioada in care va afla ce inseamna sa iubesti, atat trupeste cat si sufleteste, va afla ca dragostea poate fi mai puternica decat orice altceva, ca poate starui de-a lungul veacurilor… dar ca, intr-un final, se stinge, se decoloreaza, isi pierde puterea intr-o lume condusa de paradoxuri, in care totul se schimba de parca s-ar privi printr-un caleidoscop. Niciodata la fel…
O carte cu sfarsit trist dar lucid… O carte asupra careia se lasa umbra mortii… O carte plina de voluptate si de aventura adolescentina…
O recomand cu draga inima.