Sa ma ierte Dnul Robert Turcescu ca am postat acest blog fara a intreba in prealabil daca mi se da voie, dar cred ca toti avem nevoie de un astfel de reminder…
“Traim intr-un paradox infiorator: inconjurati de zeci de programe de televiziune si radio, ingropati sub maldarele de ziare si reviste iesite in fiecare dimineata din tipografii ori impietriti in fata computerelor de pe fiecare birou, inghitim, ora de ora, cantitati enorme de informatii, fara a putea spune, la finalul unui asemenea festin, nici ca ne-am saturat, nici ca ne simtim bine. Povestea cu informatia care inseamna putere nu mai tine.
Cunosc citeva familii care au inghesuit in apartamente de doua sau trei camere cinci televizoare. Am un amic care si-a luat un radio special si l-a montat sub dus si un altul care a ajuns sa care dupa el nu mai putin de patru telefoane mobile. De cind au aparut mp3-playerele e plina strada de insi cu castile in urechi, ca pe vremurile de demult cind incepea moda walkman -urilor. Intrerupem partasia cind suna mobilul si schimbam programele televizorului in timpul dialogurilor cu cei dragi. Ne trezim cu televizorul deschis, stam lipiti de Yahoo Messenger, tresarim de emotie la fiecare Mail ori SMS primit is, in general, momentele noastre de liniste sint strins legate de tubul catodic, ecranul cu plasma sau afisajul cu cristale lichide. Visele noastre depind de click, touch-screen sau tastatura. Vrem informatie la prima ora a diminetii, ni se pare ca nu putem trai fara a fi primii care afla cite avioane s-au prabusit peste noapte, cine a divortat, unde s-a intimplat, cind a murit sau cum a trait. Pentru asta, pentru iluzia de a parea cei mai informati oameni din lume, traim conectati la realitate prin zeci de fire care ne ies din prize sau din urechi si invatam sa pipaim lumea cu buricele degetelor lipite de telecomanda. Priviti de departe, sa spunem din timpul lui Moise sau al lui David, parem cel putin caraghiosi cu tot arsenalul nostru de instrumente informative: robotizati, dependenti de semnalul GSM sau de cablulTV.