Multe lucruri incep sa o ia pe traiectorii care eu nu le credeam posibile. Peste tot in jurul meu se intampla lucruri ce ma lasa mai mult decat vlaguita de dorinta de a mai continua viata asta mizerabila de adolescenta, de tanara femeie in Bucuresti.
M-am schimbat. Nu mai sunt persoana care eram acum un an… poate nici persoana care eram acum cateva luni de zile. Imi doresc cu totul altceva. Visez sa ajung in locuri si situatii diferite de cele de pana acum. Ascult un alt gen de muzica, mai linistitoare, de obicei fara versuri. Scriu intr-un alt stil, unul mai rece, mai putin pasionat… mai putin romantic. Dorinta de a desena aproape ca s-a spulberat; cand mai reusesc sa pun mana pe un creion, desenele ies fara dinamica, sunt statice… parca golite de orice sens. Citesc foarte mult. Cand nu am nimic de facut, citesc, parca incercand sa consolidez lumea imaginara in care evadez din cand in cand. In ultima vreme, insa, chiar si aici sunt haituita de ganduri.
In unele privinte… nu ma mai cunosc pe mine insami.
De prieteni nici nu poate fi vorba. Cel putin nu cei pe care ii consideram pana nu demult prieteni. Sprijinul, ajutorul si ascultarea au venit de la persoane la care ma asteptam mai putin. Nu am spus niciodata ca as fi avut nevoie de ceva, dar ei au fost langa mine si au stiut cum sa puna problema ca sa ma scoata din carapacea care mi-am intarit-o in jurul meu in ultima vreme.
Unii… Ei bine, unii si-au gasit noi prieteni. Au intrat in grupuri de oameni care nu ii prea inghit, si ii marginalizeaza… dar ei sunt prea orbiti de aparente, de dragoste, sau de un sentiment de „parte din grup” ca sa vada ce vad altii. Se supara din orice, daca nu este pe placul grupului, si sunt in stare sa rupa prietenii de au rezistat ani de zile pentru… de fapt, nici nu stiu pentru ce.
Altii isi pun viata in mainile tale, isi deschid inimile si te invita sa intri. Nu te uita „de la mana pan’ la gura”, se intereseaza de starea ta de spirit din timp in timp si nu asteapta sa te duci tu la ei cand ti-o fi mai rau doar pentru a se scuza ca se duc la film sau se intalnesc cu iubitul si sa iti inchida usa in nas.
Ajutor financiar am primit de la persoane pe care abia le cunosc. Am vorbit de cateva ori si am iesit impreuna de si mai putine ori, dar au avut increderea totala ca isi vor recupera sumele investite in mine (nu sunt sume mari… dar conteaza.)
Se intampla lucruri care ma lasa cu nenumarate semne de intrebare. Persoane pe care le iubeam (si inca mai iubesc) imi intorc spatele si ma departeaza de viata lor de parca as fi un fel de boala incurabila de care ar face orice numai sa scape. Iubitii imi spun cu nonsalanta ca vor sa isi incerce norocul in alta parte dupa ce incerc sa fac numai lucruri ce le face placere, ca apoi, cand viata mea sa se stabilizeze nitel, apar iarasi in viata mea si imi spun ca ma iubesc nespus si ca nu vor sa ma piarda. De mai multe luni sunt confuza in tot ceea ce priveste dragostea. Nu pot intelege de ce barbatii nu pot avea o relatie de lunga durata fara sa se gandeasca imediat sau dupa un anumit timp ca ar fi mult mai bine sa gaseasca o alta (iar aici ma refer la barbatii din viata mea).
De fiecare data incerc sa ma adaptez dupa personalitatea lui cat de cat, fac compromisuri din cand in cand, mai trec cu vederea unele chestii care ma deranjeaza. Iar tot ceea ce eu cer in schimb – si am cerut intotdeauna – a fost intotdeauna reciprocitate si sa fiu iubita si respectata. Vreau sa pot sa ma incred in persoana iubita, sa pot sa ii spun orice fara sa ma intreb apoi daca nu cumva va discuta pe tema asta cu cine stie cine altcineva. Vreau sa pot sa ma comport ca un copil in preajma lui fara sa fiu judecata sau rugata sa ma port matur. Vreau sa ma simt in siguranta atunci cand ma tine in brate. Vreau sa imi simt buzele amortite si mintea ametita dupa ce ma saruta. Vreau sa imi zambeasca si sa se joace cu mine in ploaie. Vreau sa stea cu mine intins pe iarba…
TO BE CONTINUED…