Dorind sa revenim la ideea si imaginea unor filme vechi de cateva decenii, va ofer urmatorul citat:
Darth Vader: You have learned much, young one.
Luke Skywalker: You’ll find I’m full of surprises.
Archive for September, 2009
Urmeaza mai jos un blog pentru care am fost rugata sa il postez. Acest Kripto e cunoscut de unii, de altii nu — dar ce e important este ca, din cauza intamplarilor recente intre Ministerul de Educatie si Universitatea Spiru Haret, a avut ceva probleme. Neavand el un site personal unde sa posteze, l-am ajutat eu pentru ca, de ce sa nu recunosc, ma enerveza si pe mine si ma dezgusta “ideaile” Androneascai.
Asa ca, cititi, si lasati un comentariu daca puteti.
Sincer, daca as avea la dispozitie un site as fi publicat de mult timp aceasta informatie.
Conform Legii Invatamantului o o facultate nu poate fi desfiintata de la un an la altul. In urmatoarele randuri voi incerca sa explic de ce. Daca si dumneavoastra veti binevoi sa publicati aceste informatii in ziar, poate reusim sa ne adunam macar cateva sute de persoana din toata tara pentru a da in judecata ministerul educatiei sau pe doamna Andronescu.
Conform Legii Invatamantului, facultatile “la distanta” sunt supuse o data la 5 ani unor verificari. Faptul ca au facut-o anul acesta este o exceptie, insa nu una ilegala. Partea ce tine incalcarea legislatiei in vigoare este cea ce tine de ordonarea inchiderii COMPLETE a cursurilor invatamantului la distanta. Conform legii, la inchiderea cursurilor, facultatea trebuie sa continue sa tina cursuri pentru totii anii la care exista studenti (adica anii 2 si 3, eu fiind anul 2).
In al doilea rand aceasta executare INSTANTANEE este iarasi ilegala. De ce? Simplu. De la publicarea respectivei legi/ordonante in monitorul oficial, ea nu se poate aplica decat in anul urmator. Deoarece legea Androneascai a fost publicata dupa terminarea anului scolar 2008-2009, ea urma sa intre in vigoare abia in anul 2010. Mai exact facultatea avea tot dreptul sa fca inscrieri anul acesta, urmand ca din anul urmator sa blocheze insrierile.
Deci, cumulat, Guvernul Romaniei prin reprezentantii sai de seama de la Ministerul Invatamantului (care nu stiu ce legatura are cu educatia deoarece cam dau dovada ca le lipseste) a incalcat legi pe care nu s-a straduit sa le modifice, dintre care una nici macar nu tine excusiv de educatie (partea legata de intrarea in vigoare a respectivei legi).
Acum sa merg pe un plan mai personal.
M-am inscris la facultatea de Psihologie la ID deoarece lucrez si in timpul saptamanii pot munci pana la 13 ore/zi. Prin aceste demersuri facute de Androneasca (da, stiu ca numele ei este Ecaterina Andronescu si ar tebui sa ma adresez cu “dumneai”, insa nu isi merita acest statut) eu sunt, practic, obligat sa pierd ore de munca (pentru care nu mai sunt platit) pentru a ma prezenta la cursuri. Chiar mai rau este pentru cei din provincie. De exemplu Spiru Haret Slobozia trebuie sa-si trimita studentii la Constanta. Asta inseamna ca pe langa orele petrecute la cursuri, studentii trebuie sa consume 6 ore suplimentare pe drum si 60 lei la fiecare deplasare.
Incercati sa faceti calculul luandu-i in considerare pe cei ce s-au speriat atat de tare de aceasta cavalcada incat, de teama ca nici cursurile la FR (Frecventa Redusa) nu vor mai fi acreditate, s-au mutat la zi.
Deci sa luam orele petrecute pe drum incluzand in localitati (2 ore/zi pentru majoritatea colegilor mei, deci cam 46 ore/luna). Adaugam timpul petrecut la cursuri (4 ore pe zi, deci 92 ore/luna). Obtinem un total de 138 ore/luna pierdute din cauza “bravadei” femeii acestea care a atacat cu toate armele o singura facultate (curios fapt, nu? oare cine o fi “sponsoriat-o”?). La un total de minim 7 luni de cursuri obtinem 966 ore de munca pe an neplatite de catre angajatori. Da, stiu ca nu e o suma rotunda, dar daca ei sunt fixisti, eu de ce sa nu fiu? Sun Tzu spunea sa ne infrangem inamicii cu propriile arme si cam avea dreptate.
Dar sa revenim. Sa spunem ca avem un salariu de criza, dar de om destul de inteligent incat sa isi dea seama ca are nevoie de o diploma de facultate. Ma voi opri la suma de 1200 ron (incepator in domeniul meu de lucru) deoarece mai mult castiga un procent prea mic din populatie, iar mai putin nu pot pune deoarece ar fi lipsa de respect la adresa marii majoritati care castiga sub 800 lei/luna. 1200 lei se impart la 23 de zile de munca (media de calcul) si apoi la 8 ore de munca zilnic. Obtinem un salariu de 6,52 lei/ora. Inmultit cu 966 ore de munca pierdute prin decizia ilegala a guvernului obtinem ca trebuie ca fiecare student care trecuse in anul 3 si a fost nevoit sa se mute la cursurile de zi trebuie sa primeasca din partea statului roman suma compensatorie medie de: 6298,32 lei. Mai spun o data – este suma ce trebuie primita de studentii ce trecusera in anul 3! Noi, cei din anul 2 ar trebui sa primim de doua ori pe atat. Mai exact 12596,64 lei.
Si tot acest calcul vine sa spuna 2 lucruri. In primul rand ar trebui sa trecem peste propriile temeri si sa ne cerem DREPTURILE DE CETATENI CU DREPT DE VOT. In al doilea rand incerc sa va arat ca pierdeti mult prin faptul ca nu ne unim, ci stam sa lancezim sub papucul unora care nu stiu ca existam. Putem sa o facem. Suntem in stare sa aratam ca suntem nemultumiti, nu doar sa injuram in barba, apoi sa ne multumim ca nu am pierdut mai mult. Am pus totul in bani ca sa va demonstrez ca aceasta incalcare flagranta a legilor in vigoare chiar va afecteaza. Nu s-a facut doar o greseala morala sau politica, si nici nu s-au limitat la a va minti. Linistea si banii va sunt afectate de aceste decizii. Deci, aveti de gand sa luati atitudine sau nu?
EU DA! Dar cand toti va ascundeti in obisnuinta de a fi abuzati si a nu fi ascultati, asteptand ca altii sa castige lupta pentru voi, ganditi-va astfel: fara voi nimeni nu poate lupta. Prin propria voastra reticenta si lene de a actiona in propriul interes taiati, rupeti, sfasiati si calcati in picioare curajul altora. Nu pentru ca va opuneti, ci pentru ca nu le aratati ca au pentru cine sa lupte.
V-am dat faptele. Puteti cauta voi insiva legile sa va convingeti. Va mai spun si solutia – angajam un avocat tanar si dam statul roman in judecata pentru toti banii pe care ni-i datoareaza. Nu va asteptati la a-i vedea vreodata, insa avem nevoie de o victorie morala.
In cele din urma va salut cu respectul cuvenit fiecaruia. Sunt doar un om ce are impresia ca traieste intr-o lume de care nu mai apartine deoarece poate a devenit prea ignoranta, iar oboseala (de opresiune si de a nu fi ascultat) nu este o scuza.
Terminat. Kripto.
Si acolo am si fost vineri seara, in turnul muzicii, impreuna cu alti 6000 de oameni pe Stadionul Tineretului.
La ora 20:00 – si niciun minut mai tarziu – Leonard Cohen a pasit pe scena cu pasi sprinteni, demni de un barbat cu 20 de ani mai tanar. Alaturi de el au aparut si Sharon Robinson si surorile Webb (background vocals), Roscoe Beck (musical director & bass), Neil Larsen (keyboards & Hammond B3 accordion), Bob Metzger (electric, acoustic & pedal steel guitar), Javier Mas (bandurria, laud, archilaud, 12-string acoustic guitar), Rafael Gayol (drums & percussion) si Dino Soldo (saxophone, clarinet, dobro & keys).
Am vrut in weekend sa scriu ceva grandios, plin de cuvinte de lauda la adresa celor de pe scena, dar nu cred ca am avut vreodata o lipsa de inspiratie mai mare ca acum. Vreau sa scriu, stiu ce vreau sa scriu – am totul in minte – dar pana la a aranja cuvintele si a le pune pe hartie intr-o ordine coerenta e drum lung… Asa ca nu va speriati daca vi se pare ca ceea ce scriu acum e fad, fara substanta sau pueril. Incercati sa ma intelegeti. Sunt inca marcata de intamplarile de vineri seara, si am ramas – chiar si dupa atatea zile – cu acel sentiment de melancolie si liniste.
Conecrtul a inceput cu „Dance Me to the End of Love”, iar Cohen a reusit sa vrajeasca publicul de la primele note muzicale cantate. O liniste mormantala s-a asternut peste spectatori, toti cu urechile si ochii atintiti catre scena ce parea a aduce a templu grecesc, chiar daca in loc de piatra sau marmura, coloanele erau formate din fasii lungi de panza ce unduiau in adierea inceata a vantului.
Vocea lui Leonard Cohen – groasa, ragusita, melancolica – a intrat in sufletul fiecarui ascultator si a amintit de noptile de vara pline de muzica soul, reverie, frumusete voluptoasa si pasiune. O frumoasa stare de melancolie a cuprins publicul care a ramas lipit de scaune pana in momentul primului bis, moment din care toti au ramas in picioare, cu ochi inlacrimati, dansand pe ritmul muzicii in bratele persoanei iubite sau cu ochii inchisi pentru a prinde cat mai bine fiecare vorba rostita de vocea calda a canadianului in varsta de 74 de ani.
Am uitat pe loc de toate problemele care imi napadeau mintea si nimic nu a mai contat in afara de acea voce ravasitoare. Am ascultat “Hallelujah”, “Tower of Song”, “The Gypsy’s Wife”, “Everybody Knows”, “The Future”, “Ain’t No Cure for Love”, “Hey, That’s No Way to Say Goodbye”, “Boogy Street” (Sharon Robinson), “Bird on the Wire”, “Who by Fire”, “In My Secret Life”, “Suzanne”, “So Long, Marianne”, “First We Take Manhattan”, “I’m Your Man”, “Take This Waltz”, “Famous Blue Raincoat”, “Sisters of Mercy”, “Closing Time”, “I Tried to Leave You”… nu neaparat in aceasta ordine. Dar, trebuie sa marturisesc ca – desi pe tot parcursul acelei seri magice cu luna plina am fost intr-o stare de emotivitate ridicata – am avut lacrimi in ochi cand am ascultat surorile Web cantand “If It Be Your Will”.
Am trecut cu vederea persoanele care se dadeau in spectacol si tipau cat ii tinea planamii – sistemul de sonorizare la concert a fost bestial, apropo – luminile aprinse de pe terenurile de tenis din spatele nostru, lipsa persoanei cu care ar fi trebuit sa ma duc la concert, si oricare alte neplaceri. Toate au fost insignifiante atunci cand l-am ascultat pe Leonard Cohen cantand. Pielea mi-a fost ca de gaina pe tot parcursul serii, seara care s-a terminat cu “Whither Thou Goest” si cateva vorbe de suflet din partea canadianului.
Comentarii