RSS
 

Archive for July, 2009

Blog: No Name Poem

29 Jul
What good would do to say the sun makes you shine brighter than itself
That compared to fabled creatures you’re more magical than an elf
What’s the point do to say your mind has more thoughts than there are fish in a sea
Even though I speak the truth when I state, you smell better than a blooming tree
Will you like it if I shower you with lyrics that speak of beauty and nobility
Do things change if I am to swear I will bring you peace and serenity
Will your eyes see me differently if I promise to comfort and be understanding
Do I impress in the least saying rhymes of love that is to the eyes blinding
I will not bother to gain trust by preaching of love unproven in deeds
Nor will I bore you by confessing that in your absences my heart bleeds
Words are no m ore than that, they’re no valid or sturdy method of persuasion
They’re for cunning minds, tools for cheating, mind tricks and evasion
There’s no need to celebrate if your eyes are keen and your tongue can twist
Blind promises and empty vows are as ephemeral as the morning mist
Forever shall I present myself and not where a mask of lies over my face
Acting on one’s words and beliefs will never make them fall from grace

- Crow

 
No Comments

Posted in Scrieri

 

Quote of the day

24 Jul

“We do not quit playing because we grow old, we grow old because we quit playing.”

– Oliver Wendell Holmes

 
No Comments

Posted in Quotes

 

Blog: Reminder – Robert Turcescu

24 Jul

Sa ma ierte Dnul Robert Turcescu ca am postat acest blog fara a intreba in prealabil daca mi se da voie, dar cred ca toti avem nevoie de un astfel de reminder…

 

Traim intr-un paradox infiorator: inconjurati de zeci de programe de televiziune si radio, ingropati sub maldarele de ziare si reviste iesite in fiecare dimineata din tipografii ori impietriti in fata computerelor de pe fiecare birou, inghitim, ora de ora, cantitati enorme de informatii, fara a putea spune, la finalul unui asemenea festin, nici ca ne-am saturat, nici ca ne simtim bine. Povestea cu informatia care inseamna putere nu mai tine.

Care putere? si, mai ales, care informatie?! Informatia economica din paginile ziarelor, indicatorii bursieri de pe ecranul rece al laptopurilor sau cursul valutar afisat pe ecranul telefonului mobil?
 
Informatia politica vinturata prin cele patru zari, de te miri ce analisti politici, informatia venita odata cu valurile de stiri ale agentiilor de presa? informatia de cancan si birfa, gazduite cu toata generozitatea de paginile unor reviste cu nume bizare care sustin ca se ocupa de faptul divers in lumea mondena? Informatia din fotografiile unor paparazzi? fata de la pagina 5? Nevasta premierului la plaja? Diva fara machiaj? In tot inventarul de mai sus – si lista e, desigur, mult mai lunga – puternic e cel care rezista la proba extrema a ingurgitarii acestor informatii.
 

Cunosc citeva familii care au inghesuit in apartamente de doua sau trei camere cinci televizoare. Am un amic care si-a luat un radio special si l-a montat sub dus si un altul care a ajuns sa care dupa el nu mai putin de patru telefoane mobile. De cind au aparut mp3-playerele e plina strada de insi cu castile in urechi, ca pe vremurile de demult cind incepea moda walkman -urilor. Intrerupem partasia cind suna mobilul si schimbam programele televizorului in timpul dialogurilor cu cei dragi. Ne trezim cu televizorul deschis, stam lipiti de Yahoo Messenger, tresarim de emotie la fiecare Mail ori SMS primit is, in general, momentele noastre de liniste sint strins legate de tubul catodic, ecranul cu plasma sau afisajul cu cristale lichide. Visele noastre depind de click, touch-screen sau tastatura. Vrem informatie la prima ora a diminetii, ni se pare ca nu putem trai fara a fi primii care afla cite avioane s-au prabusit peste noapte, cine a divortat, unde s-a intimplat, cind a murit sau cum a trait. Pentru asta, pentru iluzia de a parea cei mai informati oameni din lume, traim conectati la realitate prin zeci de fire care ne ies din prize sau din urechi si invatam sa pipaim lumea cu buricele degetelor lipite de telecomanda. Priviti de departe, sa spunem din timpul lui Moise sau al lui David, parem cel putin caraghiosi cu tot arsenalul nostru de instrumente informative: robotizati, dependenti de semnalul GSM sau de cablulTV.

 Daca vi se pare ca nu-i asa, luati-va o zi de concediu si asezati-va, pret de citeva ore, pe o banca din centrul unui oras in care nu va cunoaste nimeni. Lasati acasa telefonul Mobil, nu va cumparati ziare si tineti ochii larg deschisi privind lumea din jur. La inceput e greu, aproape imposibil, apoi, usor-usor, o veti simti din ce in ce mai aproape. Va va curge prin vene, va va face sa redescoperiti mirosuri din copilarie si sunete uitate. Din cind in cind, va va trimite in minte pareri de rau pentru timpul prea scurt in care v-ati gindit la ea cu adevarat si regrete nespuse pentru maldarele de nimicuri in care ati ales s-o ascundeti zilnic. Se numeste VIATA, e scurta si n-are mai nimic de-a face cu ecranul televizorului sau al telefonului Mobil.”
 
No Comments

Posted in Life

 

Quote of the day

22 Jul

“You know what makes my problems bigger then everyone else’s? They’re mine.” — Ally McBeal

 
No Comments

Posted in Quotes

 

Blog: 22 – Final

20 Jul

Desigur, se cerea si deznodamantul zilei de ieri, ziua implinirii a 22 de anisori plini de… eh, mai bine nu intru in detalii in privinta a cu ce au fost plini acestia.

Am ajuns desigur putin mai devreme la local pentru a lua in primire masa, iar dupa mici modificari de decor, ne-am asezat si am asteptat invitatii. Au ajuns toti pe parcurs, surpriza serii fiind faptul ca persoana la care toti ne asteptam sa intarzie a ajuns mai devreme. A fost faina seara, cu glume, discutii aprinse, amicitii noi, vin rosu, Pepsi la greu… All in all: voie buna.

Apoi a urmat desigur biliardul, chiar daca doi dintre invitati ne-au parasit pe drum.

Cu alte cuvinte, nu au fost multe intamplari incredibile, dar a fost o seara placuta in sanul prietenilor. Mai vreau!

 
 

Blog: 22 – Continuare

19 Jul

Mda…  Pana acum se pare ca ziua de azi e un adevarat fiasco.

De ce? Pai, sa vedem…

Am fost la coafor si, desi coafeza mi-a facut parul sa arate bestial, coafura astfel rezultata nu a rezistat mai mult de doua ore.

Au venit ai mei pe aici, vrand sa faca o surpriza. Nu zic ca nu a fost, mai ales ca m-au anuntat la doar 30 min de Bucuresti. Dar punand morala care am primit-o in balanta… mai bine stateau acasa.

De caldura nici nu mai zic… E o zapuseala insuportabila, iar dupa ce mama a folosit bucataria ca sa faca friptura, casa a devenit un adevarat cuptor.

Iubitul, desigur, a trebuit sa lucreze astazi, caci sefii lui nu inteleg cuvantul WEEKEND si nici nu ii prea intereseaza daca e ziua cuiva si acel “cuiva” ar dori sa petreaca ziua cu persoana iubita.

Si colac peste pupaza… cred ca azi e prima zi din “prea-iubitul” ciclu…

Oare si intalnirea cu prietenii la restaurant de peste doua ore va fi la fel de groaznica…? I sure hope not…


P.S.: Mai are rost sa spun ca unii dintre invitati -se stiu ei- vor intarzia?

 
 

Blog: 22

19 Jul

Deci, da.

Astazi ilustra mea persoana implineste 22 de ani… si, sincer, chiar simt ca am mai imbatranit nitel. Interesant sentiment. Cred ca incep sa inteleg femeile care mint in legatura cu varsta lor. Cu cat inaintezi in varsta, cu atat devii mai disperat.

Oricum, trecand peste aceasta mica fereastra spre un viitor al meu foarte probabil, trecem in revista planurile pentru azi… care de fapt, nu sunt prea “fistichi”. La 11:30 am programare la coafor ca sa imi fac bucle. De mult nu am mai facut o nebunie cu parul meu… cam de cand mi-am lasat breton (bad idea).

Urmeaza intoarcerea acasa si uimirea iubitului cu noul look de o zi, alesul outfitului cu care ma voi  imbraca (asta e doar o formalitate pentru ca stiu deja ce voi purta), si desigur ultimele pregatiri inainte de intalnirea cu prietenii (gen epilare, cremuire, pensare, manichiurare si pedichiurare).

Iar apoi, desigur, urmeaza gatirea pentru marele eveniment, imbracare, machiare si incaltare… ah, si parfumare… si luat-o la drum. La 6 e intalnirea cu prietenii (vreo 6 la numar – ceea ce inseamna ca, first round of drinks being on me – o sa am nevoie de o suma buna de bani in portofel pentru a putea plati; noroc cu ai mei care au trimis si ei putini bani in cont).

S-ar zice ca mergem la un restaurant de pe aici in Titan pentru “beutura” si poate si ceva mancare, poze la greu… apoi poate tragem o bila.


Ramane de vazut ce se va intampla de fapt.



Ah, da… Ar trebui sa postez si e-mailul invitatie trimis celor 6 prieteni.

Prin prezenta va este adus la cunostinta ca in data de 19 iulie (adicatelea duminica asta pentru cei care traiesc “pe alta planeta”) se va serba ziua de nastere a ilustrei dumneavoastre cunostinte: Adriana Melnic (a.k.a. Kateshi Rinkutatokimi, a.k.a. Sihaya, a.k.a. Kyra Blade), moment de cumpana in spectaculoasa sa viata, cand implineste… va vine sa credeti… 22 de ani.

Cu acest prilej de imensa importanta in istoria planetei, sunteti invitati sa ciocniti un pahar de bere/vin/suc/apa… sau orice altceva e pe gustul fiecaruia (first round of drinks is on me). Pentru cei care nu doresc sa se afle in prezenta luminoasa a preamaritei Kateshi, sau vor fi plecati din oras, ilustra va poate acorda audienta in saptamana ce urmeaza acestei zile magnifice, cu mentiunea ca nu se va mai face cinste in aceasta conditie.

Desi prezenta nu este obligatorie (ba e chiar mai bine ca nu mai dau bani pe bautura) cadourile si micile atentii sunt. Se vor accepta bani (fara numar, fratioare), bijuterii (doar argint, va rog), carti, haine de firma, masini, actiuni in valoare de mii de euro, electronice (a se citi laptopuri, netbookuri, iPoduri, telefoane iTouch, aparate de fotografiat DSLR). Va rog nu aduceti flori, fiindca sunt efemere.

Vazandu-ne ajunsi si la marea intrebare existentiala „Dar de mers, unde mergem, frate?” marinimoasa Kateshi a decis sa se supuna la un vot destinatia finala a gastii. Astfel, locatiile sunt urmatoarele:

a.      Praetoria (de langa Magazinul Titan) – mancare si muzica buna

b.     Trattoria di Venezzia (tot din Titan) – mancare buna

c.      Embassy (Piata Lahovari) – bauturi bune

d.     Interbelic (Lipscani) – cocktailuri la greu!!!!!!!

e.      Biliard (in incinta Mallului Iris de pe 1 Decembrie)

Daca aveti sugestii, preamarinimoasa Kateshi va va asculta si va lua in considerare orice propunere. (P.S.: Nu se pune fosta Colony!)

Ora inceperii sarbatoarei mondiale, de asemenea, va fi supusa la un vot. In cazul in care se doreste, pe timp de zi se poate stabili o iesire la strand/piscina (fiecare isi plateste partea, caci marita Kateshi nu este facute din bani; ba chiar toti restul ar trebui sa o plateasca pentru ca ii onoreaza cu prezenta ei luminoasa).

Raspunsul la aceasta invitatie este obligatoriu pentru a se putea stii cate persoane vor fi prezente in ziua cea mare.

Va multumesc!

Pentru alte detalii… stiti unde ma gasiti.”

 
 

Quote of the day

17 Jul

A wise man speaks when he has something to say; a fool because he has to say something.

 
No Comments

Posted in Quotes

 

Blog: De la…

14 Jul

Ceea ce urmeaza este o scrisoare primita de la unul din fostii mei prieteni… It speaks for itseld, I think…

De la un (d)racusor insistent
catre un (d)racusor aspru,

Ei bine, sunt un om slab!

N-am rezistat tentatiei si m-am apucat sa iti scriu urmatoarele randuri. Nici nu stiu cand le vei citi. Dar ce spun eu? Nu sunt sigur nici macar de vor ajunge la tine.

De mai bine de trei luni ne-am tinut amandoi de cuvant si nu am mai comunicat unul cu celalalt. Admirabil si impresionant dar, totusi… oare e bine sa ne ignoram in acest fel? Dupa ceva mai mult de 1 an impreuna, sa ne prefacem ca nu ne mai cunoastem… asta e ridicol si absurd. Sunt primul care isi recunoaste incapatanarea si lipsa de tact.

De o fi una, de o fi alta, cotinui sa scriu.

Iti face placere? Desigur. Cel putin partea de literat din tine. Apropo, cum mai stai cu romanul? Ai progresat, firesc, si ca volum si ca stil. Nu ma indoiesc. Ar fi interesanta o discutie pe aceasta tema, data fiind starea de acum.

Dar, lasand deoparte toate acestea, ma intreb ce mai faci, cum te mai simti, cum e atmosfera la facultate, care e starea ta de spirit. Esti bine, multumita si alte cateva de acest gen? Esti constienta ca m-am interesat, in limitele puterilor mele, despre toate acestea, dar una e sa-i asculti pe ceilalti si alta sa simti pulsul pe viu, direct de la sursa. Poate si tu ai fost curioasa si ai mai aflat cate ceva despre mine.

Ma stii cum sunt eu: ce nu ma omoara, ma intareste.

Despre multumire si fericire, numai viitorul va decide. Am nevoie sa fiu impins de la spate, stii tu…

Ca sa vezi, e adevarat ca timpul vindeca anumite rani sufletesti. Poate e doar nostalgia, dar cum e sfarsit de an, mi-am adus aminte de Revelionul trecut. Camera rece, membrele inghetate, lumanarile pe masa, dar mai ales trupurile noastre calde si pline de dorinta. Sa-mi fie iertata indrazneala si „necuviinta” dar asa a fost. Ne-am simtit bine unul cu celalalt, nu-i asa?

Stiu – nu te enerva – nu numai asta conteaza, dar cade greu in balanta.

Iti vine a crede ca incerc sa mi te imaginez, iar chipul tau il vad ca prin negura? Frumoase feste imi joaca mintea. In schimb, si acum iti sint atingerea, mirosul, glasul patrunzator, dar mai ales, spiritul muscator.

Detaliile fac tot deliciul.

Ma tem ca iti vorbesc ca un barbat indragostit. Fii ingaduitoare! Cand ti-am spus ca nu puteam fi prieteni, mai degraba la asta ma refeream. Noi doi doar prieteni… nu pot concepe asta. Cred ca trebuie conceput un cuvant nou, pentru acest simtamant intre prietenie si legatura emotionala. Eu unul nu-l stiu.

Am incercat cam tot ce se putea pentru a te „neutraliza” din sistemul meu. Dar inima are ratiuni pe care nici ratiunea nu le cunoaste. M-am straduit sa te urasc, si pentru o perioada am avut roade… dar asta a fost prima greseala. E ca si cum as fi incercat sa scriu cu un stilou pe o bucata de hartie dar fara cerneala. Capodopera era asigurata si nemuritoare, insa stearpa.

Nu stiu daca am mai avut curajul sa spun asta cuiva, dar cu tine mi-am ispasit toate greselile si am primit o pedeapsa binemeritata pentru toate amagirile, nedreptatile, inconstantele si prostiile pe care alte fete, si nu numai, le-au indurat datorita mie. Tu ai fost moneda mea de schimb, care in final s-a dovedit a avea o valoare mai mare si fiind mai grea decat puteam duce.

Te surprinde?

E nevoie de un tigru pentru a recunoaste o puma, surata lui.

Si totusi ma bantuie un gand, aproape ca o soapta abia rostita. Simt, mai bine zis „presimt”, o imblanzire a simturilor tale. Cu totii suntem ceea ce suntem si nu ne putem nega natura noastra adevarata. Nu doresc sa-ti pierzi taria de caracter, nervul, flacara din ochi, patima din inima, ambitia din spirit, orgoliul din suflet. Daca vor disparea, sau doar se vor atenua, vei fi nefericita. Esti un animal de prada; nu te lasa imblanzita! Dar cu siguranta gresesc, si cred ca privesc prin microscop un elefant. Cand ne vom intalni, si fii sigura de asta, imi voi da seama ce prost am fost sa ma indoiesc de aste lucruri.

Esti fericita? Esti sanatoasa? Te-au mai tulburat starile de panica si neliniste, ca atunci cand erai cu mine?

Crezi ce doresti, dar ma preocupa binele tau. Ma intrebi de ce. Poate pentru ca am vazut ceva mai mult decat o fata atragatoare si spirituala. Nu stiu, poate m-am vazut pe mine insumi si nu pot intoarce privirea. Esti si ramai singura fata careia i-am scris vreodata scrisori. Pe de alta parte, esti singura care m-a inspirat sa scriu.

Capriciu, neghiobie sau soarta? Nu cred ca e vreo diferenta.

Te laud prea mult, te magulesc, te ridic pe un piedestal. Ia stai o clipa, iti spui. E ceva in neregula in tabloul asta. Ce urmareste domnia ta?

Gata, m-ai mirosit si dibuit. Ma predau…

Oare?

Sunt acelasi pe care il cunosti. Ingrozitor si fermecator. Cand vreau! Chiar e nevoie sa te indoiesti de mine? Cand am vrut sa jignesc, am jignit, tu stii. Cand rad, o fac din toata inima. Cand critic, nu ma opresc. Cand iubesc, merg pana la capat. Pot minti fara scrupule, si am si facut-o… dar cu tine parca devin tembel si cretin.

„Esti fara speranta. Trezeste-te! Get a life!”

Multumesc pentru vorbele tale venite din inima.

I’m working here! I try to do my best!

Cam pedant, nu-i asa? Dar am avut profesori staruitori.

Si pana la urma ce vreau de la tine? Am nevoie de tact. Dificil de stapanit aceasta arta de a pune sangele sa fiarba, fara a-i face pe oameni sa dea in clocot.

Cred ca stii raspunsul la fel de bine ca si mine, numai ca nici in ruptul capului niciunul dintre noi nu-l va recunoaste in fata celuilalt.

Despre ce vorbeam? Lasa ca o sa imi aduc aminte.

Vrei sa aflii unele lucruri din viata mea personala din ultimul timp? Recunoaste ca te roade un pic sa stii de sunt sau nu cu altcineva. M-ai vazut sau poate nu cu alta fata, spuse aruncate de acolo-acolo, pareri contradictorii, orgolii zgandarite. Ei bine, gandeste in urmatorul fel: nu ti s-a parut ca ne-am cam invartit unul cu celalalt ca acele de ceasornic? Orice am vrut sa facem sau am facut… parca ne urmaream din umbra. Eu sigur ti-am simtit respiratia in ceafa. O iluzie de-a mea? Bine, fie. Crezi in predestinare? E retoric, caci scrii un roman ce are la baza o asemenea idee. Orice actiune provoaca o reactiune, nemaipunand la calcul efectele. Greseli o sa facem toata viata. Dar „greseala” ne va urmari cu o furie ce nu-ti da pace. Cum, de ce, cand, cu cine, unde… sunt intrebari minore; simple detalii. Ceea ce trebuie sa ne intrebam e „Nu voi regreta oare asta mult timp de acum incolo?”

O singura iubire, o singura inima, acelasi suflet.

In regula, dramatizez… Dar e mai putin adevarat?

Te gandesti cu spaima in acesta clipa daca vei mai avea liniste cu mine. Priveste adanc in tine. E spaima ce simti, sau surpriza incantarii si asteptarii?

Stiu defel cu cat dispret se vorbest despre oameni ce reactioneaza astfel; eu unul ii batjocoresc fara mila, dar nu ma tem sa o afirm. Nu sunt nici profet, nici inspirat, dar viziunea ce o posed ma indreptateste sa nu dau inapoi. Bate ca peste ani o sa rad de „nebunia” mea de-acum, dar n-o s-o uit.

Mi s-au reprosat multe, chiar cu bunavointa, dar tot ce-mi revine in gand e sa te iau in brate si sa te sarut asa cum numai eu stiu.

„Viseaza in continuare!”

Nu ma supar, caci simt ca si tu ai asemenea ganduri. Te-ai gandit vreo clipa ca poate asta ne e leacul? Nu instrainarea, ci apropierea „afectuoasa” poate fi solutia. Au practicat-o si altii, unii cu un succes neasteptat. Hm! Ce parere ai? Tineri, sanatosi, liberi si fara prejudecati… Ah, da, si inca „indragostiti”. Nici macar nu am insela, caci nu poti insela cu persoana sortita. Nu reactiona la primul impuls. Mediteaza si cugeta la rece.

Oh, maiculita! Zici ca suntem intr-un roman languros si siropos. Daca-mi zicea cineva toate astea acum 2 ani l-as fi scuipat. Nu-mi vine sa cred.

Cu toate astea vorbesc serios.

Gandeste-te!

Nici nu ma poti dispretui. Ai vrea, ca si mine, dealtfel. Glumesc, vorbesc serios, implor, poruncesc, critic si laud. Cine sa ma mai inteleaga?

Ei bine, nu pot decat sa iti fac urmatoarea propunere: raspunde-mi in scris. E mai elegant, patrunzator si dinamic. Si asa nu pot comunica pe mess. cu tine.

Si nu te inteleg. Iti mai e teama de ce ti-as putea trimite? Sa nu-ti fie. Oricum prefer hartia. Iar telefonul cu numarul tau vechi… nu e bine. Cu numarul tau adevarat… a dat pe multi peste cap. Nu sunt un monstru.

Dar poate ai motivele tale.

A fost o mica remarca. Nu o lua in seama.

Chiar nu ti-e dor sa stai de vorba cu mine? Maaa!

Ramai cu bine si sa fii fericita!
C.

 

Blog: Rendez-vous intunecat

14 Jul

Mai jos este scrisa o compilatie a mai multor scene dintr-o carte Star Wars care am citit-o acum ceva timp. Daca va place sau nu acest film, poate va va placea acest mic “insight”. ;-)


Infrangerea si caderea, dezechilibrarea si prabusirea brusca si neajutorata il coplesira pe Dooku din nou dupa toti acei ani, privind uimit in afara la gnomul antic care se zgaia ranjind si plouat, cocotat pe pervazul ferestrei sale.

Avu o scurta fantezie in care il izbea cu o singura explozie de Forta, spargand geamul si aruncandu-l pe batranul Maestru impreuna cu cioburile. Si-l imagina pe Yoda rostogolindu-se prin aer, insangerat si inert, zdrobindu-si creierii de pietrele caldaramului de dedesubt. Dar Yoda ar fi pregatit pentru asa ceva; nu ar fi niciodata atat de usor.

Dooku deschise fereastra.

- Maestre! Poftste inauntru.

Yoda sari de pe pervazul ferestrei pe biroul lui Dooku, pasind prin diversele panorame holografice care erau transmise in holomonitoare si scuturandu-se ca un caine, aruncand picaturi de ploaie si stropind biroul si cotoarele catorva dintre cele mai valoroase titluri din colectia impresionanta de carti rare ale lui Dooku. Yoda avea cu el sabia de lumina, dar deocamdata era prinsa la sold. Intr-o mana isi tinea bastonul — bineinteles ca reusise cumva sa se catere pana la pervazul unei ferestre de la etajul al cincilea fara sa renunte la baston. In cealalta mana tinea un trandafir Malreaux, cu petalele albe stropite cu modele sangerii.

- Mi-ai cules trandafirii din gradina? intreba Dooku prietenos.

Yoda ridica trandafirul in aer.

- Da, raspunse si studie spinii ascutiti ca niste ace. Un lucru dragut este.

Incet, intoarse floarea alb-roscata spre el si o adulmeca. Inchise ochii si ofta cu placere cand simti aroma. Un parfum vechi, salbatic, puternic si intepator, ca un secret din copilarie.

- De fapt, trandafirii sunt motivul pentru care am decis sa raman aici, remarca Dooku. Mai sunt si alte conace pe Vjun la fel de potrivite. Dar noi am avut trandafiri in casa cea mare de pe Serenno; banuiesc ca acestia imi amintesc de casa.

- Iti amintesc, spui tu?

- Evident. Tocmai am spus…

- De dinainte?

- Aha, rase scurt Dooku. De fapt, da. Una dintre putinele amintiri pe care le am de dinainte de a veni in Templu. Imi amintesc o zi torida cu soarele firbinte pe cer. Mirosul trandafirilor era foarte puternic, ca si cum soarele scotea aroma din ei, ca si cum ii ardea ca pe niste betisoare parfumate. Ma ascunsesem in gradina de trandafiri si degetul imi sangera. Cred ca ma jucasem in tufisuri si m-am intepat. Imi amintesc si acum ca imi sugeam sangele si felul cum se scurgea din intepatura aceea din deget.

- Ascuns?

- Ce anume?

Yoda se ghemui pe biroul lui Dooku.

- Ascuns ai spus ca erai.

Isi lasa picioarele sa atarne pe marginea biroului si incepu sa e bataie.

- De ce in casa nu ai intrat sa gasesti un bandaj sau sa primesti un sarut?

- Mama mea se infuria daca ma raneam.

Yoda il privi curios.

- Infuria?

Tacere.

- Nu este felul nostru, spuse brusc Dooku. Contii de Serenno nu se plang si nici nu se smiorcaie. Ne-am nascut sa avem grija de ceilalti. Nu ne asteptam ca altii sa aiba grija de noi.

- Si totusi, degetul tau… durea, asa-i?

- Nu ma astept sa intelegi, il repezi Dooku.

Se enervase pe batranul Jedi, absurd si fara absolut nici un motiv.

Dezechilibrat.

- Iarta-mi comentariile despre Templu, ii spuse Dooku. Stii doar ca nu m-am indoit niciodata de bunatatea ta. Dar, si o spun cu tot respectul, sunt lucruri pe care alegi sa nu le vezi, Maestre. Principiile Jedi, principiile tale, sunt nobile in esenta, dar Jedi au devenit o unealta in mainile unei Republici corupte. Daca vrei cu adevarat sa vezi dreptatea reala…

Yoda isi ridica privirile si se uita in ochii lui Dooku cu o lehamite atat de distanta si infinita, incat discursul Contelui se franse.

- Fara minciuni cu mine, Dooku, ii spuse Yoda si tranti o statueta scumpa de pe birou cu o lovitura plictisita de baston. Sora Bulq nu sunt sa ma prinzi intr-o panza de idealuri. Hmf! Chestii subtiri. Pastreaza-le pentru cei tineri. Eu tanar nu sunt.

Isi intoarse ochii verzi spre Dooku.

- Batranii sunt usor de plictisit. Yoda fiind, incerc sa nu ranesc sentimentele si sa nu arat. Dar batut galaxia de-a latul sa te aud pe tine vorbindu-mi mie despre noblete si dreptate, crezi tu?
Izbucni in ras. De departe cel mai obosit, amar si neplacut sunet pe care Dooku l-a auzit vreodata de la batranul Jedi. Crezuse ca nu il poate soca nimic, dar dezgustul din vocea lui Yoda era socant pentru el.

Yoda se uita sper podea, desenand in aer diverse modele cu varful bastonului.

- Despre ceva real spune-mi tu. Arata-mi un alt mod in care putem sfarsi razboiul acesta. Spune-mi ce stie Dooku si Yoda nu.

Contele il privi pe Yoda bulversat.

- Intreaga galaxie strabatut-am pentru un singur lucru, Dooku.

- Da, Maestre? intreba Dooku si imediat isi uri vorbele, pentru ca acum avea un singur Maestru, si inca unul teribil de gelos.

- Evident nu este, Dooku?

Si atunci Yoda il surprinse iarasi — infrangerea neasteptata, dezechilibrul, lumea intoarsa pe dos cand il auzi pe Yoda cerandu-i:

- Atrage-ma, Dooku. Te rog, arata-mi maretia partii intunecate.

- Vrei sa iti spun despre puterea partii intunecate? Intreba Dooku ingrijorat.

Yoda avea iarasi privirea aceea de dragon: ochii pe jumatate inchisi, stralucind sub pleoapele grele.

- Puternica, puternica partea intunecata este in acest loc, murmura el. Sa o atingi poti, ca burta sarpelui strecurandu-se sub palma. Sa o gusti, ca mirosul sangelui in aer… Spune-mi despre partea intunecata, ucenicule.

- Nu mai sunt ucenicul tau, il contra Dooku.

- Yoda pufni, rase si impunse aerul cu varful bastonului.

- Yoda nu mai preda, crezi tu, daca ucenicul lui nu mai vrea sa asculte? Yoda invatator ramane. Yoda preda asa cum betivanii continua sa bea sau ucigasii sa omoare. Dar acum fii tu invatator, Dooku. Spune-mi, greu poti afla puterea partii intunecate?

- Deloc. Invataturile Sith, acestea sunt cu totul altceva. Dar sa atingi puterea partii intunecate, ca sa o iau cu inceputul, tot ce trebuie sa faci este… sa accepti. Sa te relaxezi. Purtam cu totii in noi partea intunecata.

Dooku il provoca mai departe.

- Cu siguranta trebuie sa fi aflat lucrul acesta pana acum. Cu siguranta chiar si Yoda a simtit-o. Jumatate din viata, intuneric pentru a echilibra lumina, asteapta inauntrul tau ca un orfan. Asteapta sa fie primit inapoi acasa. Cu totii avem dorinte, Yoda. Cu totii avem temeri. Cu totii avem necazuri. Un Jedi invata sa isi suprime toate acestea, sa le ignore, sa pretinda ca nu exista sau daca exista, ca ele sunt valabile pentru altii, nu pentru noi. Nu pentru cei puri. Nu pentru Protectori.

Dooku incepu sa se plimbe prin incapere.

- Ca sa cunosti partea intunecata este suficient sa nu mai minti. Sa nu mai pretinzi ca nu vrei ceea ce de fapt vrei. Sa nu te mai prefaci ca nu iti este teama de ceea ce te temi. Jumatate din zi este intuneric, Maestre Yoda. Pentru a vedea cu adevarat, trebuie sa inveti sa vezi in intuneric.

- Mmmmm, mormai Yoda cu ochii complet inchisi. Partea intunecata putere imi va da.

- Putere asupra tuturor. Cand ajungi sa intelegi propriul rau si raul celorlalti, acest lucru ii aduce in situatia neplacuta de a fi usor de manipulat. Partea intunecata iti va arata punctele tepene dintr-o fiinta, spaimele si nevoile ei. Partea intunecata iti ofera cheile oricarei fiinte.

- Hmf. Foarte frumos suna, dar Yoda are putere, raspunse Maestrul privindu-si picioarele cu degetele paroase. Locuiesc intr-un palat mai mare ca acesta in cazul in care consider Templul un palat. Dooku este conducator de osti, iar Yoda este conducator de osti si el. Pana acum egali suntem.

- Exista cumva prea multa putere? intreba Dooku retoric. Spre exemplu, era o zi cand puterea ta era evident mai mare decat a mea. Astazi insa eu m-am dezvoltat in timp ce tu ai slabit. Ai veit aici in citadela mea. Am sub comanda mea slujitori si droizi, am puterile mele extraordinare cu care cred ca te-as coplesi chiar si pe tine. Este posibil ca la un singur semn sa pun sa te omoare. Iar fara tine, cat vor rezista cei la care tii? I-as putea dobori si pe ei, unul cate unul: pe Mace si Palma de Fier, pe Obi-wan si chiar si pe tinerelul acela scump de Skywalker. Cu siguranta te-ai simti mai sigur in alta situatie.

Yoda isi apleca teasta intr-o parte.

- Pe Anakin nu il placi tu?

- Probabil ca imi aminteste prea mult de mine cand aveam aceeasi varsta. Arogant. Impulsiv. Mandru. Imi dau seama ca umilinta se situeaza la loc de cinste printre Virtutile Impuse, cele pe care nimeni nu le obtine prin proprie alegere. Ei, acestea fiind zise, daca Soarta cauta un instrument care sa il domoleasca pe Skywalker, marturisesc ca sunt dispus sa ma ofer voluntar.
Yoda isi duse bastonul pe spate, incercand sa se scarpine intre omoplati.

- Putere asupra fiintelor nevoie nu am. Ce altceva imi poate da partea acesta intunecata a ta?

- Ce joc faci acum, Maestre Yoda?

Yoda ridica din umeri.

- Nici un joc. Risipitor razboiul acesta. Chiar si tu esti de acord. Lumanarea pentru tine trimis-am, stii ca intoarcerea acasa inseamna pentru tine. Stim amandoi si daca sa te intorci in Templu iti doresti, am sa te duc inapoi.

- Foarte amabil, spuse Dooku sarcastic. Cata bunavointa sa imi intinzi un brat de care sa ma sprijin.

- Intotdeauna te voi prinde atunci cand cazi, ii aminti Yoda. Am jurat.

Dooku se crispa de parca l-ar fi intepat.

- Dar un alt mod de a rezolva razboiul gasit-am. Daca nu te intorci tu la mine, poate ca sa ma alatur eu de tine ar trebui. Mai spune-mi. Daca de putere asupra fiintelor nevoie nu am, ce altceva poate parea intunecata sa imi ofere?

- Ce vrei exact? Se rasti Dooku. Spune-mi exact ce vrei si am sa iti arat cum te poate ajuta partea intunecata sa obtii. Vrei prieteni? Partea intunecata poate sa ii forteze sa iti fie prieteni. Iubite? Partea intunecata intelege pasiunea intr-un fel de care nici nu ai habar. Vrei bogatii… viata eterna… intelepciune nemarginita…?

- Vreau…

Yoda ridica floarea pe care o tinea in mana si o mirosi din nou.

- Vreau un trandafir.

- Fii serios, ii spuse Dooku nerabdator.

- Serios spun! Striga Yoda.

Sari in picioare. Stand pe birou, era aproape la fel de inalt ca Dooku. Intinse floarea cu o atitudine urgenta spre fostul sau ucenic.

- Un alt trandafir fa pentru mine!

- Partea intunecata isi are radacinile in suflet, ii raspunse Dooku. Nu este un manual de invatat vrajitorii ieftine.

- Dar vrajitoria aceasta imi place! Se incapatana Yoda. Vrajitoria care scoate floarea din pamant. Vrajitoria care aprinde soarele.

- Forta nu este magie. Nu pot crea o floare din piatra seaca. Nimeni nu poate; nici tu, nici Lordul Sith.

Yoda clipi.

- Forta mea poate. Leaga fiecare fiinta vie Forta pe care o inteleg.

- Maestre, acestea sunt jocuri de cuvinte. Forta a ramas asa cum a fost intotdeauna. Partea intunecata nu este o energie diferita. Ca sa o folosesti inseamna sa fii deschis la alte modalitati de a comanda acea energie, cea care are legatura cu sufletele fiintelor. Vrei altceva. Vrei putere.

- Putere am.

- Vrei bogatie.

- Bogatie nu e nevoie.

- Vrei sa fii in siguranta, incerca Dooku frustrat. Vrei sa nu mai ai teama!

- Nu voi fi niciodata in siguranta, raspunse Yoda.

Se intoarse cu spatele la Dooku, o forma cocosata sub o pelerina roasa de acid.

- Universul este imens, rece si foarte intunecat, acesta este adevarul. Ce iubesc imi va fi luat de langa mine, mai devreme sau mai tarziu. Si nici o putere nu exista, intunecata sau luminoasa, care sa ma salveze. Ucis Jai Maruk a fost cand in grija mea il aveam si Maks Leem, si toti acei multi, foarte multi Jedi pe care i-am pierdut. Familia mea fost-au ei.

- Atunci manie-te din cauza aceasta! il indemna Dooku. Ura! Furie! Deznadejde! Opreste-te macar o data din jocul Cavalerilor Jedi si admite ceea ce ai stiut intotdeauna: esti singur, esti maret, iar cand lumea te loveste este mai bine sa lovesti si tu decat sa intorci celalalt obraz. Simte, Yoda! Eu pot sa simt intunericul cum creste in tine. Aici, in locul acesta, fii cinstit macar o data si simte adevarul despre tine.

In aceeasi clipa Yoda se intoarse, iar Dooku isi pierdu glasul. Ca o fi fost din cauza holomonitoarelor, care isi proiectau imaginile cu spatiul intunecat si batalii indepartate sau din cauza vreunui alt joc de lumina, fata lui Yoda era ascunsa in intregime in umbre, colorata in negru si albastru, astfel ca pentru o clipa terifianta arata exact ca si Darth Sidious. Mai degraba, era Yoda asa cum ar fi putut sa fie sau cum putea inca sa devina: un Yoda putrezit de rau; un Yoda ale carui puteri nemarginite au fost dezlantuite de legatura cu partea intunecata. Intr-o fractiune de secunda Dooku intelese cat de prost fusese, incercand sa il atraga pe batranul Maestru de partea intunecata. Daca Yoda ar trece vreodata in acesta parte, Sidious insusi ar fi anihilat. Universul inca nu cunoscuse si nu putea intelege genul de rau pe care un Cavaler Jedi in varsta de aproape noua sute de ani putea sa il genereze.

Din umbre, Yoda vorbi.

- Dezamagit sa fiu nu imi place, ucenicule, pufni el cu o voce extrem de rautacioasa. Da-mi trandafiul meu!

Liniste prelunga.

- Mana iti tremura, remarca Yoda.

- Da, recunoscu Dooku si se incrunta. Varsta.

- Teama.

- Nu cred ca…

Yoda iesi din umbre. Imaginea fantomatica sub forma unui Sith disparu. Era doar Yoda, acelasi ca intotdeauna, apucandu-l pe Dooku de mana si studiind-o atent, de parca incerca sa citeasca viitorul in modelul petelor de la ficat.

- Sa simti cutremurul chiar si tu trebuie.

In spatele batranului Maestru, transmis pe holomonitoare, atacul de pe Omwat incepuse.

- Te-am pacalit ca sa vii aici, ii spuse Dooku. Este o capcana.

- O capcana? se mira Yoda. A, da, asa este.

Atingerea lui era calda si hotarata. Daca o sa cazi, te voi prinde eu.

Ba nu. Nu daca, ci cand. Yoda spuse: Cand vei cadea, te voi prinde eu. Stiuse oare chiar de atunci, cu saptezeci de ani in urma, ca va veni aceasta zi? Cu siguranta ca Yoda nu putea sa ghiceasca nici macar el ca ucenicul lui cel stralucit va cadea atat de departe.

- De partea intunecata nu cred ca voi trece, comenta Yoda fara nici o intonatie. Nu astazi.

Atractia o simt oare? Bineinteles! Dar un secret lasa-ma sa iti dezvalui, ucenicule.

- Nu sunt ucenicul tau.

Yoda il ignora.

- Yoda intuneric poarta il el, spuse Maestrul, iar Dooku poarta o lumina. Dupa toti acesti ani! Peste atatea oceane de spatiu! Toate aceste cadavre pe care ai incercat sa le stivuiesti intre noi, si totusi ma chemi inca, asa face micul Dooku! Zboara spre adevarata Forta, precum fierul atras de magnet.

Yoda chicoti.

- Chiar si samanta oarba rodeste spre lumina. Sa fie atotputernicul Dooku incapabil sa obtina ceea ce pana si trandafirul reuseste?

- Am pasit prea departe pe calea intunecata pentru a ma intoarce vreodata inapoi, sublinie hotarat Contele.

- Pfu.

Yoda plesni din degete.

- Universul golit unde este acum? Singur ramas-ai, Conte, si nimeni Maestrul tau. In fiecare clipa universul anihileaza si porneste din nou.

Il impunse in piept pe Dooku cu varful bastonului.

- Alege si porneste din nou!

 
No Comments

Posted in Books

 
 

Protection Plugin created by Jake Ruston - Sponsored by Reef Sandals.